Aici

 (Dacă am fi ceea ce mâncăm, am fi nişte monştri…)

 ”Mi-e aşa o foameeee.. c-aş mânca un elefant! “Ţi-e cunoscută expresia? Chiar ai mânca un elefant? Mai degrabă ai mânca un porc, nu? Dar cât sau ce din acel animal? Probabil mănânci mai mult decât ţi-ai dori din el.

Dacă te întrebi ce poți face ca și tânăr creștin într-o Europă seculară, dacă ai dileme în ceea ce privește studenția într-o școală creștină și viitorul tău, vino să o asculți sau să îi adresezi întrebări Laurei Acsah Radu. Ne va oferi perspectiva propriei experiențe în ceea ce privește interacțiunea cu mediul european, posibilitățile unui student român de a face ceva reprezentativ pentru generația lui.

Domnişoara Laura Acsah Radu lucrează în prezent la Reprezentaţa Comisiei Europene în Bucureşti, România, în cadrul Departamentului de Informare şi Comunicare, in calitate de Agent de Informare şi Comunicare .

În perioada 16 Noiembrie 2008 şi 16 Martie 2010, a lucrat în poziţia de secretară în biroul Directorului Genreral, în Directoratului Genreal DG AIDCO al Comisiei Europene (European Cooperation Office) în Brussels, Belgia,

Începând cu Noiembrie 2006 şi până în Noiembrie 2008, a lucrat în cadrul Facultăţii de Ştinnţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe Ale Comunicării, în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, România, în calitate de preparator universitar.

În această perioada a coordonat seminarii la următoarele discipline:

• Drepturile Omului
• Limbaj şi Comunicare Politică
• Politică Externă şi Diplomaţie
• Politicile Uniunii Europene
• Ideologii Politice

Laura Radu este specialist în Mass Media şi Relaţii Publice şi licenţiată în Ştiinţe Politice, la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe Ale Comunicării, în cadrul Universităţii de Vest, din Timişoara, România.

Acest eveniment este o ocazie pentru simpatizantii scolii, pentru cei care au auzit despre aceasta institutie, pentru cei care doresc sa devina studenti la CBEE, sa ne viziteze si sa vada cum arata viata reala la CBEE. In aceasta zi, vizitatorii pot participa la activitatile frecvente din scoala, pot adresa intrebari profesorilor, studentilor, iar apoi vor avea ocazia de a participa la o intalnire organizata special pentru vizitatori, ocazie cu care vor putea afla informatiile care ii intereseaza.

Poți veni să vezi munca studenților noștri și ce putem face pentru tine, ce servicii îți putem oferi pentru că studenții își vor expune munca lor, proiectele în care sunt implicați.

Anunta-ti vizita ta la 0359 410 508 sau cbee_oradea@yahoo.com sau info@cbee.ro

Întrebări şi frământări

CV-ul meu evanghelic era impresionant şi cu toate acestea eram urmărit de întrebări rămase fără răspuns, despre mine însumi şi despre alţi urmaşi ai lui Cristos. Poate şi tu ţi-ai pus întrebări asemănătoare. Iată câteva dintre ele:

- De ce uneori rădăcinile spirituale sănătoase produc fructe stricate? A trebuit să admit că mediul sănătos în care se  dezvoltă cineva nu-i garantează evlavia.

- De ce oamenii care îşi dau toate silinţele să fie corecţi uneori greşesc lamentabil? Mi-am dat seama că ceva legat de corectitudine era greşit! Urmărirea neprihănirii degene­rează frecvent într-o neprihănire proprie însoţită de o atitudine de superioritate.

- De ce uneori oamenii care cunosc adevărul se abat de la calea cea dreaptă? De ce doctrina corectă nu produce în mod regulat o relaţie plină de dragoste cu Cristos şi com­pasiune pentru ceilalţi? Uneori am observat contrariul: apatie faţă de Dumnezeu şi cruzime faţă de oameni.

- De ce există diferenţe între persoana publică şi cea privată a unor creştini pe care îi cunoşteam, inclusiv eu însumi? Am început să mă întreb dacă evlavia era ceva mai mult decât un spectacol public.

- De ce se pare că tradiţia domină lucrarea bisericii? Am observat că atunci când tradiţia bisericii se lovea de ceea ce părea să fie învăţătura Bibliei, de obicei tradiţia învingea. Tradiţia guverna lumea eclesiastică, deşi erau puţini cei ce sesizau acest lucru.

- De ce se înmulţesc regulile şi regulamentele într-o credinţă care promite libertatea? Este libertatea chiar atât de periculoasă? De asemenea, am văzut că Evanghelia, care trebuia să fie cea mai mare forţă eliberatoare din lume, era adesea împărtăşită de unii dintre cei mai trişti şi mai crispaţi oameni din câţi cunoşteam, printre care uneori mă număram şi eu.

- De ce credincioşii care insistă atât de mult asupra unei vieţi puse deoparte pentru Dumnezeu, eşuează adesea când este vorba de asemănarea lor cu Cristos şi de a lua jugul Lui? Din câte mi-am putut da seama, separarea nu a avut ca rezultat o sfinţenie mai mare şi nici nu ne-a ajutat să câştigăm lumea pentru Cristos.

- De ce unii credincioşi care par sănătoşi spiritual se dovedesc a fi bolnavi? Cum arată sănătatea spirituală autentică? Am început să trag concluzia că criteriile mele de evaluare a sănătăţii spirituale era eronat.

În cartea de faţă mă voi ocupa de aceste întrebări (în special în capitolele 4-11). La un moment dat aceste întrebări au devenit aproape insuportabile în mintea mea. M-am întrebat: Oare există vreo speranţă pentru autenticitatea creştină şi pentru neprihănirea adevărată? Am descoperit bucuros că răspunsul este da şi că nimeni altcineva, ci chiar fariseii îmi vor arăta calea!

Care ar fi lucrul pe care l-ai cere dacă ai fi absolut sigur că Dumnezeu ţi-ar da orice îţi doreşti? O viaţă lipsită de orice griji? O căsnicie reuşită? Copii sănătoşi, frumoşi şi inteligenţi? O carieră de succes? O lucrare încununată cu rezultate spectaculoase? Te las să te mai gândeşti?

Singura persoană căreia i s-a oferit vreodată posibilitatea să ceară orice şi-ar fi dorit a ales să ceară ceva destul de surprinzător: înţelepciune. Este vorba despre Solomon, fiul moştenitor al celui mai apreciat rege al Israelului din toate timpurile. Fiind chiar la începutul mandatului său, tânărul conducător al poporului ales era încă în perioada când: „…iubea pe Domnul şi se ţinea de obiceiurile tatălui său David” (1 Împăraţi 3:3). Într-o zi: „Împăratul s-a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci acolo era cea mai însemnată înălţime. Solomon a adus o mie de arderi de tot pe altar. La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon, noaptea, şi Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau!” (3:4-5). Ca urmare a jertfelor extravagante şi costisitoare ale lui Solomon, Dumnezeu a răspuns gestului său de dragoste cu o ofertă incredibilă: „Cere ce vrei să-ţi dau!”

Deşi tânărul rege făcuse câteva greşeli grave în puţinul timp de când urcase pe tron: alianţa cu Faraon, împăratul Egiptului şi căsătoria cu fiica acestuia, precum şi tolerarea închinării pe înălţimi (tradiţie păgână de închinare a triburilor canaanite locale), întâmplarea de la Gabaon ilustrează modul neaşteptat prin care Dumnezeu răspunde iubirii omului şi, mai ales, evidenţiază urmările inimaginabile care pot apărea atunci când rugăciunile noastre ating inima lui Dumnezeu.

Când citim primele două capitole ale cărţii 1 Împăraţi şi vedem greşelile intolerabile ale lui Solomon, dar şi capitolul 11, care descrie felul în care Solomon s-a depărtat de Dumnezeu, ajungând, în cele din urmă, idolatru, mai firesc este să ne întrebăm de ce i-a îngăduit Dumnezeu să urce pe tronul lui Israel, sau de ce nu l-a detronat de la prima greşeală, decât să recunoaştem că El este Cel care îi oferă celui care avea să provoace (în mod indirect) ruptura definitivă între seminţiile poporului lui Dumnezeu un „cec în alb” pentru a-i împlini orice dorinţă.

Nu-i aşa că te bucuri că Dumnezeu este plin de răbdare şi compasiune faţă de oameni?Aşa-i că dacă ai fi fost în locul lui Solomon ţi-ar fi plăcut să ai parte la fel ca el de binecuvântările nemeritate ale lui Dumnezeu? N-am primit noi uneori unele dintre cele mai calde îmbrăţişări din partea lui Dumnezeu atunci când nu ne descurcam deloc bine în umblarea noastră cu El? N-a fost dragostea Lui cea care ne-a cucerit inimile când am văzut cât este de îndurător cu noi? Câtă dreptate avea David când recunoştea, probabil cu lacrimi în ochi, aducându-şi aminte de propriile păcate, că:

Domnul este îndurător şi milostiv,

îndelung răbdător şi bogat în bunătate.

Nu ne face după păcatele noastre,

şi nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.

Ci cât de sus sunt cerurile faţă de pământ,

atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El;

cât este de departe răsăritul de apus, 

atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.

Cum se îndură un tată de copiii lui,

aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El

(Psalmul 103:8-13).

Vorba lui Creangă: „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu…”, când privesc în urmă la propria-mi viaţă, tot ce văd este: bunătate, credincioşie, răbdare şi îndurare din partea lui Dumnezeu, scrise cu majuscule peste falimentele mele. Parcă Psalmul 103 ar fi fost scris special pentru mine. Nu aş vrea să mă înţelegeţi greşit, cum că aş încerca să găsesc scuze căderilor celor credincioşi, mă lupt cu toată fiinţa împotriva păcatului, ci vreau mai degrabă să înţelegeţi contextul uneia dintre cele mai uimitoare oferte făcute vreodată de Dumnezeu unui om care nu merita nimic din partea Lui. În ciuda falimentelor sale spirituale, Solomon şi-a vărsat inima înaintea Domnului şi a recunoscut că este neînţelept şi că dorinţa lui cea mai mare este să facă cinste lui Dumnezeu printre naţiunile păgâne, judecând cu pricepere poporul Său.

Una dintre cele mai mari nevoi ale oamenilor este înţelepciunea. De ce înţelepciunea? De ce nu banii, faima, fericirea, sănătatea? Pentru că înţelepciunea este capacitatea de a-L vedea pe Dumnezeu aşa cum este (Sfânt) şi de a ne vedea pe noi aşa cum suntem (păcătoşi). Solomon însuşi avea să recunoască mai târziu că înţelepciunea este virtutea care ne ajută să ne temem de Domnul (Proverbe 1:7; 9:10).

În acest caz vorbim despre traducerea melodiei lui Chris Tomlin – Our God. A fost lansată în cadrul turneului Awakening organizat de Passion, însă după ceva vreme, după ce melodia a ajuns să fie cunoscută și cântată, au tradus-o și românii. Adică, au tradus ce li s-a părut lor că potrivește din engleză, în rest au mai completat, au schimbat, unde a fost cazul de ceva rimă gen Săpânța au completat până le-a ieșit.
Am câteva întrebări:
1. De ce ați tradus piesa în limba română?
2. Aveați impresia că e un mesaj pe care trebuie să îl audă și necunoscătorii de engleză?
3. Ați copiat linia melodică sau ce anume?
4. Aveți drepturi de la compozitor?

Comparati melodiile și dacă românii imprimă un album, cumpărați-le cd-ul. Că e păcat sa piratezi.

Originalul:

Ce-a ieșit

Doamne-ajută! Să vedem ce hit-uri mai traducem.

Învierea Domnului adună în ea toată puterea mărturiei creştine (1 Corinteni 15:14). Ea face diferenţa între creştinism şi orice altă teorie sau filosofie existenţialistă a lumii. Ea decantează raţiunile, cerne aspiraţiile şi desparte ritualismul rece de relaţia vie cu El. Dar învierea lui Hristos a generat deosebirea radicală şi între ultimele două drumuri ale Domnului în lumea noastră (aşa cum ne prezintă Evangheliile): drumul Crucii şi drumul Emausului.

De la regizori şi până la predicatori şi pelerini ai ţării sfinte se observă o extrapolare în jurul drumului Crucii. Şi pe bună dreptate, drumul crucii este cutremurător! Dar nu e ultimul drum al lui Hristos în lumea noastră. Drumul Crucii e urmat de drumul Emausului, iar între cele două stă Învierea, ce umple şi conferă dimensiuni noi şi unice evenimentelor, fenomenelor şi acţiunilor generate de ea.

Pe drumul Crucii, Roma e stăpână; furia mulţimii clocoteşte, urletele iadului se dezlănţuie într-un deşănţat vacarm de strigăte, batjocuri, groază şi distrugere brutală. Pe drumul Emausului Hristos e stăpânul, iar El cucereşte prin modul cum ascultă, prin ceea ce rosteşte, prin puterea Lui care ridică şi restaurează inimi prăvălite în tărâmul deznădejdii. Pe drumul Crucii speranţele care mai există se ofilesc, pe drumul Emausului deznădejdea este spulberată.

În prima instanţă, la capăt e o cruce, un mormânt şi o tăcere amară ferecată în incertitudini. Pe drumul Emausului la final se află o masă, o cină şi o bucurie nestăvilită născută din certitudini trăite. Drumul Crucii, frânge inimile, drumul Emausului le aprinde (Luca 24:32).

Pe drumul Crucii Hristos ne-a câştigat o mântuire unică în lume – pentru aceasta merită să-L slăvim – însă pe drumul Emausului Hristos ne-a dăruit ceva mai mult decât deducţiile logice ale unui mormânt gol (care, de ce să nu recunoaştem, poate avea multe explicaţii). Spre Emaus şi la finalul acelui drum, Hristos ne-a lăsat cele mai frumoase certitudini ale Evangheliei creştine –v. 34: „A înviat Domnul cu adevărat şi S-a arătat lui Simon”-binecuvântate fie arătările Hristosului înviat (1 Corinteni 15:5-8).

Într-o perioadă încărcată de mesaje spirituale creştine s-au întrecut instituţii culturale, mass-media şi creştinismul de toate denominaţiunile care au fost precedate şi de Paştele evreiesc.

 Ineditul manifestării din Vinerea Mare introduce o nouă tradiţie în seria acestor evenimente care se petrec an de an cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Astfel se aduce mesajul răstignirii Mântuitorului mai aproape de sufletul omului care în această perioadă cumpără furibund din magazine pentru ca sărbătoarea să fie cât mai îmbelşugată,  ce uită adesea cine este sărbătoritul.

70 de actori profesionişti au repus în scenă, în plină stradă, Golgota. Dan Leş L-a interpretat pe Isus şi Maia Morgenstern a fost în rolul deja clasic al Fecioarei Maria.Costumele şi evenimentele redate conform Scripturii au transpus privitorii în atmosfera Patimilor lui Cristos de acum 2.000 de ani.

Scenele de un realism şi un dramatism magistral au adus lacrimi în ochii multora, oamenii au retrăit cu sufletul scenele crucificării. Reacţiile erau diferite: pe când unii asistau pasivi încercând să rămână detaşaţi, alţii, pătrunşi de mesaj, cereau înlăcrimaţi “soldaţilor” să îl biciuiască mai blând pe actorul din rolul lui Isus.

Pe fundalul slujbei bisericii Sf. Anton din apropierea ruinelor Palatului Domnesc unde avea loc crucificarea, s-a rostit rugăciunea Tatăl Nostru de toţi cei prezenţi, la îndemnul unuia din actori.

de Leivi Anca Lenora